Archive

Posts Tagged ‘Educatie’

Spirit de turma sau apartenenta la o comunitate?

June 6, 2012 4 comments

Zilele trecute pe fb un student pe care il apreciez ff mult scria ca s-a saturat de toti care floodeaza fb cu mesaje despre Nicusor Dan din “spirit de turma”.

Acesta nu este un articol despre Nicusor Dan ci despre acest spirit de turma si poate chiar mai mult, despre lipsa lui.

Am copilarit pe vremea lu Ceausescu si cred ca atunci ni s-a introdus acest concept de “spirit de turma”. Celor mai tineri conceptul le-a fost introdus de parintii lor, crescuti in epoca de aur. Comunistii au infiintat cooperativele dar au lucrat permanent pentru a desfiinta orice dorinta de comunitate deoarece oamenii uniti si lucrand pentru un tel comun puteau deveni periculosi. Am fost asadar crescuti in ideea ca a fi intr-un grup si a actiona impreuna cu grupul este rau, este in “spirit de turma”, ca ne asemuim cu dobitoacele daca facem asta.

Suntem crescuti sa fim individualisti, sa ne diferentiem de ceilalti si sa nu incercam sa ne integram. Nu apartinem niciunei comunitati pentru ca o comunitate nu urmareste intotdeauna toate telurile individului ci ale grupului per ansamblu. Noi nu reusim sa asimilam ideea ca binele turmei va aduce bine si individului si ne detasam de orice comunitate care nu ne urmareste 100% interesele.

Dupa 20 de ani de la caderea comunismului, un numar mic de romani au avut ocazia sa vada, sa se educe in alte societati si un numar si mai mic au fost dispusi sa aduca aceste modele si cunostinte si in .ro. Poate ca n-ar fi rau sa ascultam ce au de spus acestia din urma si sa mai incercam sa ne integram din cand in cand si in cate o turma. Iar daca nu suntem in stare macar sa fim mai toleranti cu cei din jur.

Stagii pe Bune – intrebari si raspunsuri

April 1, 2010 2 comments

Am fost solicitat sa raspund la cateva intrebari despre Stagii pe Bune si am zis sa pun intrebarile si raspunsurile mele si aici ca poate sunt interesante si pentru voi.

Daca ati participat la acest proiect si aveti alte pareri sau vreti sa confirmati ce am spus eu nu ezitati sa comentati!
1. Dupa ce criterii ar trebui ales un stagiu?
2. Cum definiti un stagiu?
3. Care sunt avantajele/dezavantajele urmarii unui stagiu din perspectiva unui student?
4. In ce masura la finalizarea unui stagiu, studentii raman in companie ca angajati?
5. Care sunt pasii pentru a aplica la Stagii pe bune?
1. Principalele criterii care ar trebui luate in calcul in alegerea unui stagiu ar fi:
– cat de mult se poate invata din stagiul respectiv
– cat de atras este studentul de domeniul in care se desfasoara stagiul
– care sunt perspectivele de a colabora si in viitor cu firma care ofera stagiul
2. Un stagiu este in opinia noastra o experienta educationala complementara facultatii. In perioada stagiului studentul completeaza cunostintele teoretice acumulate in facultate cu abilitati practice. In plus studentul isi dezvolta abilitatile de lucru in echipa, se obisnuieste cu procedurile de lucru dintr-o companie IT.
3. In plus fata de ce am mentionat la punctul 2 ar mai fi de spus ca noi am pornit acest program si pentru a combate unul din principalele tipuri de abandon scolar din facultate. Multi studenti se angajau din anii mici full time pe pozitii sub posibilitatile lor, pozitii care nu le permiteau sa creasca si nici nu le mai dadeau posibilitatea sa se concentreze asupra studiilor. Un studiu pe care l-am facut in 2007 arata ca foarte multi din studentii care se angajau o faceau din curiozitate. Prin acest program de stagii studentul poate sa vada cum e la un job fara sa-si abandoneze studiile, poate sa incheie facultatea beneficiind la maxim de cunostintele oferite in anii mari (la specializare) si la sfarsitul anilor de studii va avea datorita stagiilor si o experienta de lucru.
Singurul dezavantaj pe care-l vad este ca din vacanta de vara studentului ii mai raman doar 2-3 saptamani in care sa se odihneasca pentru anul urmator.
4. Studiile pe care le-am facut arata urmatoarele:
– studentii din anii mari (3-4) continua colaborarea cu firmele la care au facut stagiu de diploma in pondere mare/foarte mare (70-80%). Colaborarile sunt in general part time, apoi colaborari ca lucrari de diploma sau chiar angajari full time.
– studentii din anii mici (anul 2 in general) revin la facultate in marea majoritate sau continua part-time. Un numar foarte mic din studentii de anul 2 continua colaborarea full-time desi noi recomandam cu tarie ca acest lucru sa nu se intample. Din cei care continua insa sa lucreze cca. 30% isi intrerup ulterior colaborarea cu firma pentru ca isi dau seama ca nu se pot concentra asupra facultatii.
5. Pentru a aplica la Stagii pe Bune un student trebuie doar sa-si faca un cont pe site-ul http://www.stagiipebune.ro, sa completeze un CV si apoi sa-si aleaga din stagiile inscrise pe site. Formatul de CV pe care-l punem la dispozitie este realizat special pentru un student care nu are foarte multe lucruri de scris intr-un CV standard. Noi le oferim studentilor posibilitatea sa scrie despre proiectele facute la scoala, despre concursurile la care au participat, despre activitati desfasurate in ONG-uri, lucruri care sunt apreciate de firme dar pe care studentii nu le trec in CV-ul standard EUROPASS. Stagii pe bune este un proiect in care Facultatile de IT&C sunt partenere oficiale astfel incat practica desfasurata prin programul nostru va fi recunoscuta in cadrul facultatii.
Categories: Educatie Tags: , ,

(back) cum vad colegii globalizarea in IT

March 9, 2010 1 comment

am constatat ca nu am mai scris de 3 luni pe blog si e timpul sa fac un mic comeback nu de alta dar principalul meu target (planeta.cs) s-a transformat in planeta MM (nu ca ar fi rau – no offense).

Intr-o discutie cu cativa colegi care lucreaza in multinationale sau isi fac doctoratul in afara (profil IT) ei au sumarizat globalizarea in felul urmator:

“Globalizarea asta :)). Eu ii injur pe francezi pentru ca nu i-au pus pe spanioli si portughezi la munca cum trebuia si acum echipamentele mele japoneze facute in singapore o cam iau pe coaja :)). Si mai sunt si niste nemti pe undeva pe la mijloc :D.”

“Din olanda globalizarea pare altfel: francezii si italienii muncesc dar firma italiana se inchide deoarece americanilor li se pare ca nu merge treaba, portughezii din londra se muta la loc in portugalia dar nu au de munca, iar cu nemtii este cel mai fun sa iesi la bere.”

“Indienii sunt inlocuiti de vietmanezi (se vehiculeaza termenul de ultra-low cost). Americanii sunt inlocuiti de romani. Chinezii se tin pe pozitie, indienii pierd teren. La scotieni se trage oblonul, la fel ar trebui sa fie si cu francezii, dar deh, e mai greu cu legislatia. Surprinzator as zice eu, Cehia creste puternic. Evident, Israelul se mentine pe pozitii cheie si caldute.”

M-am gandit ca s-ar putea sa va intereseze si sa porneasca o alta discutie interesanta cum nu a mai fost de ceva timp pe acest blog.

how to web 2009 la final

November 2, 2009 1 comment

Dupa cum probabil stiti sambata a avut loc in EC105 si in holul Facultatii de Automatica si Calculatoare conferinta educationala How to Web. Aceasta prima (sper dintr-o serie lunga) editie a beneficiat de vorbitori deosebiti –  Alexandru Costin – directorul Adobe Romania, Calin Fusu fondatorul celei mai mari retele sociale din Romania fiind doar cei mai importanti dintr-o lunga serie. Prezentarile au fost destul de tehnice si interesante pentru toate categoriile de participanti – studenti, antreprenori, dezvoltatori web. Si ca tot am ajuns la participanti, intr-o zi rece de sambata, la concurenta cu un targ de joburi am ajuns sa refuzam sa mai vindem bilete la intrare pentru ca sala deja era plina ochi. In jurul pranzului au fost cca. 150 de participanti, aproape 80 ramanand pana la ultima prezentare.

Din feedback-ul primit pare ca a fost un eveniment reusit, speram sa-l repetam si la anul si in acest articol mai vreau doar sa le multumesc celor ce l-au facut posibil: Ioana Ceausu si Bogdan Iordache – principalii organizatori, Traian Rebedea, Gheorghe Pandia, Alexandru Marinescu, Emanuel Lainas care ne-au ajutat si ei la organizare, Alexandru Juncu care ne-a ajutat cu filmarea (o sa vedeti niste filmulete cat de curand), partenerilor de la Adobe, tuturor celor care au venit si au prezentat si tuturor celor care au venit si au ascultat. Imi cer scuze daca am uitat pe cineva.

Sper ca v-a placut si ca veti veni si la anul si daca ati uitat sa lasati formularul cu feedback la iesire scrieti aici si promit ca va ajunge feedback-ul vostru unde trebuie:)

din nou despre how-to-web

October 29, 2009 2 comments

Inca 2 zile ne despart de unul din cele mai interesante (cel putin pentru mine) evenimente educationale ale toamnei – conferinta How-to-web.

Spun ca este unul din cele mai interesante evenimente pentru ca s-au anuntat vorbitori de la principalele companii internationale cu activitate in domeniul web-ului (Adobe, Microsoft) si de la cele mai de succes companii romanesti (UberVu, Neogen, Trigwee, eRepublik). Mai mult decat atat prezentarile nu vor fi comerciale ci tehnologice. Obiectivul principal este ca participantii sa invete ceva indiferent care este nivelul lor actual – incepatori in ale web-ului sau deja experti.

Pare ca nu numai mie mi se pare un eveniment interesant ci si celor peste 100 de persoane care s-au inscris deja si care vor sa vina intr-o zi de sambata toata ziua la facultate pentru acest eveniment. In caz ca nu v-ati inscris inca va reamintesc ca numai astazi si maine va mai puteti inscrie pe site si achizitiona bilete la pret redus.

Categories: Educatie, Tehnologie Tags: , ,

how-to-web

October 20, 2009 Leave a comment

Un eveniment deosebit va avea loc in Facultatea de Automatica si Calculatoare pe 31 octombrie. ASPI impreuna cu UPB si Wembrio organizeaza o prima conferinta despre web destinata studentilor si tinerilor profesionisti. How-to-web isi propune sa va deschida gustul pentru cele mai fierbinti subiecte din domeniul web – real time search, semantic web, social media cu ajutorul reprezentantilor celor mai cunoscute firme din web-ul romanesc.

Mai multe detalii puteti afla pe how-to-web.net. In plus, din cate am auzit, primii 10 bloggeri care scriu despre conferinta primesc invitatii gratuite pentru 2 persoane:).

Bafta:)

studiu despre absolventii de la calculatoare

October 14, 2009 10 comments

In zilele alocate lucrarii de diploma am distribuit un chestionar printre absolventii de la calculatoare cu scopul de a realiza un studiu referitor la modul in care acestia privesc facultatea, practica si cariera. Studiul este in lucru in acest moment dar va pot oferi un tabel cu o mica parte din rezultatele preliminare pentru a va mai da in continuare ocazia de a produce niste comentarii interesante:)

Studentilor li s-a cerut sa noteze cu valori de la 1 – 5 cum se auto-evalueaza dpdv al urmatoarelor competente. La studiu au raspuns cca. 200 de absolventi.

Competență / Rezultat (%) 1 (foarte scăzut)

2

3 (mode-rat)

4

5 (foarte inalt)

Bună cunoaştere a propriului domeniu sau discipline

0.0

1.9

22.8

58.1

17.2

Cunoştinţe din alte domenii sau discipline

0.9

16.1

51.2

25.8

6.0

Gândire analitică

0.0

0.5

6.9

57.6

35.0

Abilitatea de a însuşi rapid cunoştinţe noi

0.0

0.5

7.9

37.5

54.2

Abilitatea de a negocia

5.5

26.3

36.9

21.2

10.1

Abilitatea de a lucra în condiţii de stres

1.4

5.1

17.1

34.6

41.9

Deschiderea către noi oportunităţi

1.4

3.2

19.4

44.7

31.3

Abilitatea de  a coordona activităţi

1.4

12.4

32.3

41.0

12.9

Abilitatea de a utilliza timpul eficient

2.3

12.5

34.7

29.2

21.3

Abilitatea de a lucra în echipă

0.5

4.2

23.6

42.6

29.2

Abilitatea de a mobiliza capacităţile altora

2.3

18.4

36.4

29.5

13.4

Abilitatea de a te face înţeles de ceilalţi

2.8

7.8

33.2

40.6

15.7

Abilitatea de a-ţi exercita autoritatea

5.5

14.3

41.5

29.0

9.7

Abilitatea de a utiliza calculatorul şi Internetul

0.0

0.5

0.5

9.2

89.9

Abilitatea de a găsi idei şi soluţii noi

0.0

0.5

6.9

47.9

44.7

Dorinţa de a investiga ideile proprii sau ale altora

0.5

3.2

19.4

39.4

37.5

Abilitatea de a prezenta produse, idei sau de a prezenta rapoarte în faţa unei audienţe

5.2

19.2

35.2

28.6

11.7

Abilitatea de a scrie rapoarte, memo-uri sau documente

5.1

16.3

36.7

29.8

12.1

Abilitatea de a scrie şi conversa întro limbă străină

0.5

6.0

19.9

36.1

37.5

curs de bridge v2.0 :)

October 11, 2009 2 comments

Am fost întrebați în ultimul timp de surprinzător de multă lume dacă nu mai facem cursul de bridge. Răspunsul a fost negativ din următoarele motive

  • nici Mihaela nici eu nu prea mai avem timp anul acesta
  • nu erau foarte mulți candidați însă cei puțini care voiau să participe aveau programe suficient de diferite încât să nu avem șanse să găsim un orar comun
  • era o problemă destul de mare de a-i grupa pe cei mai avansați cu cei complet începători

Soluția pe care am găsit-o a fost să ne îndreptăm spre un mediu virtual. Astfel am creat deocamdată un grup pe facebook – ”Curs Bridge ACS” – la care vă invit să vă înscrieți. Prin intermediul acestui grup se vor stabili întâlnirile și se va discuta progresul individual. Se vor stabili întâlniri regulate pe BBO unde se vor discuta aspecte teoretice și ne vom și juca într-un mediu supervizat:)

Folosind aceste instrumente ne vom asigura de faptul că fiecare evoluează în ritmul propriu și lucrează cu colegi de același nivel (ceea ce anul trecut a fost imposibil) și vom putea stabili orare de ”laborator” mai flexibile. De asemenea vom putea beneficia și de alți traineri voluntari activi pe platforma online.

Așteptăm cu nerăbdare înscrierile voastre!

Categories: Bridge, Educatie Tags: , , ,

Utilizarea Google in rezolvarea temelor

October 3, 2009 17 comments

Mi-a sărit în ochi uitându-mă în interfața de administrare a site-ului următorul text în secțiunea ”Top Searches”: ”daca ar rezolva cate 10 probleme pe zi ar termina mai devreme cu 3 zile decat daca ar rezolva cate 8 pe zi .cate probleme are de rezolvat?”.

Nu mai știu foarte bine programa de matematică din generală dar cred că este o problemă de clasa a 5-a sau a 6-a, deși la fel de bine ar putea fi o problemă de la admiterea la politehnică. Știm deja că există multe probleme la facultate cu copiat cod, la liceu cu copiat referate, nu mă așteptam însă să identific această problemă și la școala generală.

Oare întregul proces educativ se transformă în dezvoltarea abilităților de căutare pe Google? Dacă toate cunoștințele umane se găsesc pe Internet mai trebuie oare să și învățăm? Eu zic că da. Internetul într-adevăr ne poate ajuta să găsim informație și ne poate ajuta să rezolvăm probleme. Google însă creează 2 probleme. Prima este că te dezveți să gândești dacă primul lucru pe care-l faci este să cauți o soluție pe internet. A doua problemă este că sunt lucruri pe care va trebui să le rezolvi repede, nu numai corect. Nu vei avea timp să cauți pe Google toate lucrurile pe care nu le-ai învățat la momentul potrivit.

Problema de mai sus poate să apară în viața reală a unui mic gestionar al unui magazinaș de la colțul blocului: ”Știu că în timpul valului ăsta de căldură se bea mult mai multă apă decât în mod normal. În cât timp o să-mi termine stocul dacă ieri am vândut cu 40% mai mult decât într-o zi similară de săptămâna trecută când a fost răcoare?”. Chiar este mai simplu să stai să cauți pe Internet o rezolvare decât să înțelegi modul în care se transformă o astfel de întrebare în ecuație?

Ca să-l lămurim și pe elevul nostru răspunsul este 120. Îți va fi mult mai util să găsești tu rezolvarea:)

Poate-mi spuneți și voi când și cum credeți că ar trebui utilizat Google în scopuri educative.

Categories: Educatie Tags: , ,

un blog interesant

October 2, 2009 2 comments

O fostă studentă de-a facultății de A&C, actual doctor și cercetător la Universitatea din Bolzano, a pornit un blog despre educație în care împărtășește o parte din experiența adăugată în 5 ani de facultate în România și 4 ani de studii post-universitare în Franța și Italia. Pare foarte interesant si bine scris și vi-l recomand: http://dinafara.wordpress.com

Deocamdată vorbește despre importanța întrebărilor în procesul educativ. Citiți și întrebați-o 🙂

Categories: Educatie Tags: , ,